Support Center

Obțineți ajutorul de care aveți nevoie

E-factura

După cum probabil ai aflat deja, utilizarea sistemului e-Factura devine obligatorie începând cu 1 ianuarie 2024 pentru toți comercianții din România.

 

Se transmit în e-Factura:

  • B2B - Facturile emise pentru livrările de bunuri, prestatiile de servicii sau avansurile derulate între comercianți.
  • B2G - Facturile emise pentru livrările și prestatiile de servicii din cadrul contractelor de achiziții publice.
  • B2C - Facturile emise către titularii voucherelor de vacanță emise persoanelor fizice de titularii structurilor de cazare sau agențiile de turism licențiate.

Termenul de trimitere este de 5 zile calendaristice de la data emiterii facturii.

 

Nu se transmit în e-Factura:

  • Livrările de bunuri sau prestatiile de servicii transfrontaliere: livrări intracomunitare, prestații de servicii intracomunitare, exporturi sau prestații de servicii către persoane stabilite în state non-UE.
  • Orice livrare sau prestație de serviciu către un client care nu este stabilit și înregistrat în scop TVA în România.
  • Facturile simplificate, de exemplu bonurile fiscale cu valoarea de până în 100 euro, care s-a înscris CUI-ul cumpărătorului.
  • Facturile emise către persoane fizice, cu excepția celor emise pentru beneficiarii serviciilor de cazare decontate cu vouchere de vacanță.

 

Sancțiuni:

Nerespectarea termenului de transmitere în sistemul e-Factura:

  • 5.000 lei și 10.000 lei pentru mari contribuabili.
  • 2.500 lei - 5.000 lei pentru contribuabili mijlocii.
  • 1.000 lei - 2.500 lei pentru ceilalți contribuabili.

Înregistrarea în contabilitate a facturilor netransmise în e-Factura:

  • 15% din valoarea totală a facturilor înregistrate în contabilitate netransmisă de emitent în sistemul e-Factura.

Perioada de implementare fără sancțiuni: 30 iunie 2024.

Data de la care intră în vigoare sancțiunile: 1 iulie 2024.

 

Cum să utilizezi e-Factura în Pynbooking în mod automat:

Nota! Acest serviciu este disponibil doar pentru abonamentele de tip Premier.

1. Autentifică-te în SPV.

  • Dacă folosești stick pentru autentificare în SPV (semnătură digitală), introdu stick-ul în calculator.
  • Dacă folosești token pentru autentificare în SPV (semnătură digitală), deschide aplicația cu care te autentifici.

2. Autorizează platforma Pynbooking

  • Apasă pe butonul Meniu și apasă Setări proprietate.
  • Deschide secțiunea e-Factura.
  • Autorizează platforma Pynbooking.

Gata! Facturile B2B/B2C card de vacanță se vor încărca de acum în mod automat în SPV ANAF la Night Audit (închidere de zi).

 

Cum să utilizezi e-Factura în Pynbooking în mod manual:

În cazul în care abonamentul tău nu este de tip Premier, este necesar să faci încărcarea facturilor în SPV ANAF în mod manual.

1. Iată cum descarci facturile:

  • Apasă pe butonul Meniu și apasă Facturi.
  • Folosește filtrele pentru a vizualiza doar facturile dorite (B2B/B2C card de vacanță).
  • Apasă pe butonul xml din dreptul acestora și apasă Download XML.
  • Salvează fișierele pe calculator într-un loc accesibil pentru a le înregistra ulterior în SPV.

2. Accesează contul tău SPV ANAF și încarcă facturile descărcate din Pynbooking.

 

Status facturi:

Există 4 statusuri:

  • Netrimisă. Butonul xml este colorat cu gri, iar factura nu a fost încă trimisă.
  • Trimisă cu succes. Butonul xml este colorat cu verde, iar factura a fost trimisă cu succes.
  • În așteptare. Butonul xml este colorat cu galben, iar factura este în curs de trimitere.
  • Eroare. Butonul xml este colorat cu roșu, iar factura a întâmpinat erori la trimitere.

În caz de eroare, apasă butonul xml, citește eroarea afișată, remediaz-o și retrimite factura către SPV cu ajutorul butonului Trimite XML SPV.

Atenție!

ANAF șterge periodic codurile de autorizare create. În aceste cazuri este necesară revocarea acestora din sistem și reautorizarea lor. Recomandăm să verificați transmiterea facturilor o dată la 2-3 luni pentru a vă asigura că aceste coduri sunt încă valide. În cazul în care observați că transmiterea facturilor este blocată, deschideți un tichet la suport pentru revocare token, după care reluați configurarea detaliată mai sus.

Was this article helpful ?
sentiment_very_dissatisfied sentiment_neutral sentiment_very_satisfied
Solicită o demonstrație
Your subscription could not be saved. Please try again.
Your subscription has been successful.